Cheile Tecşeştilor

Cheile Tecşeştilor – arie naturală protejată de interes naţional; pe Valea Cetii, la o altitudine între 750 şi 1150 metri, pe teritoriul administrative al comunei Întregalde; are o suprafaţă de 5 hectare; cuprinde abrupturi stâncpase (cheiuri din calcare jurasice şi formaţiuni cretacice) acoperit în mare parte cu vegetaţie (fag, carpen, mesteacăn, arbuşti, cununiţă, măceş, mur, păşuni şi fâneţe; stânjenel siberian, crucea voinicului, bulbuc de munte, păiuşul roşu, iarba vântului); în zonă se află şi poieni cu narcise, arii protejate de interes naţional)